vineri, 12 ianuarie 2018




Oscilațiile de temperatură 
și influențele climatice din România






             Diagrama de mai sus prezintă repartiția inegală a temperaturii în cadrul țării noastre pe parcursul unui an (2015). Pentru această analiză am ales un eșantion de 5 stații cu poziții geografice diferite, de la vest la est acestea fiind: Arad, Drobeta Turnu-Severin, Botoșani, Râmnicu Vâlcea, Constanța.
              Se poate observa faptul că temperatura cea mai scăzută din timpul iernii (luna ianuarie) se înregistreaza la Botoșani: -14,2 °C urmată de -10,7°C la Arad, -10,4°C la Râmnicu Vâlcea și -10,3°C la Constanța. La Drobeta, temperaturile au fost puțin mai ridicate, astfel că minima n-a depășit valoarea de -8,9 °C, acest lucru datorându-se influențelor mediteraneene.
De asemenea, cele mai mari temperaturi s-au înregistrat Arad: 30,1°C (iunie), Botoșani: 29,2°C(august), Drobeta: 30,6°C(iulie), Râmnicu Vâlcea: 27,9°C(iulie), Constanța: 28,1°C(iulie).
              Pentru o mai bună înțelegere a situației temperaturilor medii din România, trebuie așadar să corelam informațiile din diagramă cu o hartă a Climei din țara noastră.


        
             Astfel, după poziția geografica orașul Arad suferă influențe oceanice, caracterizate de temperaturi modeste și precipitații bogate. Botoșani se află într-o zonă cu influențe scandinavo-baltice, concretizate în temperaturi foarte scăzute iarna și ninsori abundente. Râmnicu Vâlcea se poziționează într-o zonă de tranziție, iar Constanța prezintă influențe pontice, fapt care impune un regim cu amplitudini termice mai scazute și precipitații reduse cantitativ. 

           Prin urmare, diferențele de temperatură de la cele 5 stații meteorologice sunt determinate de poziția geografică a fiecăreia și de relief, neputând să existe o uniformitate climatică în acest caz.

joi, 4 ianuarie 2018



Oscilațiile de temperatură la Stația meteorologică din Vârful Omu
perioada 2012 - 2016




     


                  Graficul de mai sus reprezintă variațiile de temperatură înregistrate la stația meteo Vârful Omu în ultimii 5 ani.
                 Prin analizarea acestuia se poate observa că o schimbare semnificativă are loc începând cu anul 2014, atunci când temperaturile cunosc o ușoară creștere față de perioada 2012-2013. Putem pune acest fapt pe seama mult discutatei Încălziri Globale? Cu siguranță!
                 Încalzirea Globală reprezintă un fenomen de durată care a luat amploare în ultimele decenii din cauza poluării atmosferice care a provocat subțierea stratului de Ozon (O3) de la nivelul stratosferei și creșterea nivelului de Ozon în partea superioară a troposferei.
                Astfel, doar privind acest grafic ne putem forma o privire de ansamblu grăitoare despre efectele încălzirii, chiar în regiunile montane, stația Vîrful Omu aflându-se la o altitudine de aproximativ 2504 m.
               Important este că orice creștere de temperatură influențează mediul geografic atât la nivel local, cât și la nivel global, iar efectele sale se concretizează în problemele de mediu actuale.

Oscilațiile de temperatură  și influențele climatice din România               Diagrama de mai sus prezintă repar...